Think outside the box! How often do we hear this advice encouraging us to be more creative, to bring disruptive ideas and unconventional methods, to shake things.

But what if the we’re in a strict environment enforcing us to follow the processes, to be compliant and go with the flow?

You would believe that thinking inside the box is bad. It can be indeed if we always stick to the same box, not allowing us room to grow, not trying new perspectives within the same boundaries. If we just stick to the rules blindly all the time, yes it can become a routine, limiting our thinking and transforming us into people who just follow “what is right”.

I often felt I was put in a box with clear rules and policies. Social rules, relationship constraints, job related policies and so on. I often felt that when I tried to do things differently, when I tried new methods or challenged the status quo, I have been put back to my place, back to my corner, the corner of a small box of what it was generally acceptable to do. But this did not discourage me. On the contrary…

From an early age, my parents, my teachers and the entire former communist ecosystem did not encourage or even allow me to think “outside the box”. I had to comply, to follow the well established rules and policies. And if I was not permitted to think “outside the box” , the choice I had was to push the boundaries of my box, making it bigger and bigger each time I was sent back to my corner. My corner became therefore the place from where to push the boundaries for my box to grow. With each precedent created, with each small win, the area of my box increased allowing me to do more things, slightly unconventional, reinterpreting the rules and creating myself space to breath.

Fast forward couple of decades into 2017. I was having early discussions for a role to scale up and run the Digital Practice of a Big4. Nothing clear, just some targets of headcount, projects and different other business KPI’s. No clear job description, no clear role and responsibilities, no RACI matrix, nothing. Which I really loved. It provided me the ground to define my own box and create the structure to shape the box according to the business and my team’s needs.

But a Big4 has rules and processes. And a Big4 implementing software projects in Financial Services or Public Sector in different countries across EU and non-EU has more rules and processes. Internal processes and the ones from our clients. And these put quite a lot of constraints around the box and around what someone could do.

I was initially afraid. I felt too constrained and I could not see myself successful in such an environment. My own created job description was falling apart when I started to understand the setup. But the lessons I’ve learned across the years, the resilience I started to master and the skills I acquired to navigate through multiple constraints gave me hope. Needless to say that after more than 6 years in the role, I managed to scale up my teams to ~700 brilliant engineers, delivered multiple successful projects across industries, geographies and technology stacks. And leaving behind a culture of learning, helping each other and caring for one another while having the client’s need at our core.

So, sometimes working with the processes, the rules and the constraints and thinking inside the box is not that bad. It can actually challenge your creativity even more than stepping out of the box. With a bit of resilience, a bit of business acumen, a bit of stubbornness, a bit of creativity and some people skills to navigate an organization we can make wonders within our boxes.

Photo credits: bizjournals.com

Ca orice corporatist cu aspirații antreprenoriale, am înființat o firmă pentru activități conexe vieții corporatiste (consultanță, mentoring, coaching, training, chestii la care cred mă pricep cât de cât). Dacă toți pașii pentru înființarea firmei și toate procesele ulterioare sunt super digitalizate, nefiind nevoie să te deplasezi din confortul biroului de acasă, prima scrisoare venită de la autoritățile statului care nu te găsește acasă te pune pe drumuri. Și nu departe, ci la cel mai apropiat Oficiu Poștal (cu O mare și P mare), pentru mine 14 minute pe jos, 4 minute cu mașina.

Ușor de găsit, ușor de parcat. Dar când intri in sediu, parcă lumea se schimbă. Nu mai ești în Bucureștiul anului 2023. Mașina timpului chiar există si este la Poșta Română (P mare și R mare). Nu am mai fost de mult timp într-un Oficiu Poștal și parcă m-am întors în timp: imprimanta matricială (cea cu ace, da) care nu știu ce tipărește non-stop, una doamnă pe marginea ghișeului care ștampilează în continuu plicuri cu lovituri grele de lemn pe lemn, una doamnă la ghișeu care se ocupă de cetățeni, una doamnă care mănâncă covrigi (scuzați cacofonia) în spatele celor două doamne care parcă pare că face ceva și Domnul Nelu. Domnul Nelu revine în poveste puțin mai tărziu. Și bineînțeles, felicitările care nu se vănd niciodată în anul 2023, cu plicurile aferente și timbrele pe care trebuie să le umezești (știm noi cum) pentru a le lipi pe plic. Plus nelipsitele reviste Formula AS, Femeia și multiple integrame, rebusuri și lozuri. Mă simt ca în anii 90 la mare.

După 10 minute de stat la coadă corespunzător, cu mintea franjuri de la imprimanta matricială și de la toboșarul începător care nu poate ține ritmul (prima doamnă cu ștampilele) mi-a ajuns rândul s-o înfrunt pe doamna doi, cea de la ghișeul cu CETĂȚENII, adică noi, cei plătitori de taxe, cotizanții. Docil, dau buletinul (nu știu de ce în continuare îi spune buletin, e CARD sau CARTE de identitate) și fițuica primită în cutia poștală. După 2 minute de răsfoit printre dosarele legate cu sfoară, se duce la un raft de unde ia scrisoarea. Cu un zămbet știrb invingător se îndreaptă înapoi la ghișeu și confruntă adresele: cea de pe scrisoare și cea de pe cartea de identitate. Problemă, nu se pupă. Nu mi-am schimbat adresa în noua carte de identitate după ce ne-am mutat din apartament (pe care l-am păstrat, deci sunt încă proprietar).

Doamna 2: Nu vă pot da scrisoarea, adresa firmei este diferită de cea din BULETINUL dvs.

Eu: Păi e și normal, eu pot locui undeva și firma să aibă sediul social în altă locație. Întâmplător, ambele locații îmi aparțin și vă pot dovedi cu contract de vânzare-cumpărare și cu contractul de comodat. Plus actele firmei, pe care le am la mine. Puteti verifica numele, datele din cartea de identitate că sunt eu = administratorul firmei și să-mi dați scrisoarea.

Doamna 2: Vă trebuie declarație din partea firmei că puteți ridica scrisoarea. Trebuie să confirmăm că stați la adresă.

Eu, deja cu vocea puțin iritată: Doamnă, eu sunt administratorul firmei. Doriți să completez o foaie A4 pe care să scriu că EU am voie să ridic scrisoarea?

Doamna 2: Da, vă duceți la adresă și completați cererea și o semnați.

Eu: Îmi dați, vă rog, o foaie A4 și un pix pentru a scrie această cerere, pentru a o semna și înmâna acum? O fac aici pe loc. Ce relevanță are că o completez și semnez 800m mai încolo?

Doamna 2: Nu e conform proceselor noastre. Trebuie completată la adresă. Ba mai mult, vă trebuie și ștampilă. 

Eu, deja cu vocea puțin ridicată: Doamnă, conform legilor din România anului 2023, nu mai e nevoie de ștampilă pentru a gestiona o firmă. Vă pot completa și semna pe loc. Cum facem să îmi dați scrisoarea?

Clar, asta a pus-o în încurcătură. Nu cred că știa legile care guvernează firmele. Moment în care a apelat la  Doamna 1 care și-a întrerupt ștampilarea celui de-al 150-lea plic. După o mică povestire, Doamna 1 (cea cu ștampila) confirmă ce spune Doamna 2 (cea de la ghișeu) că e nevoie de ștampilă, că știe că nu mai e nevoie, dar așa sunt procesele Poștei Române și din păcate nu există altă soluție.

Moment în care trece prin spatele Doamnei 3 (cea care mănca în continuare covrigi – adevărul e că sunt gustoși), un domn spre 57 de ani, liniștit, smerit, resemnat. Doamna 1 strigă (deși domnul era chiar lângă ea):

Doamna 1, aratănd spre mine: Nea Nelu, îl cunoașteți pe domnul?

Nea Nelu: De ce întrebați?

Eu: Doamnă, dar de ce întrebați? Ce relevanță are?

Doamna 1: Dacă factorul poștal din zona dvs vă recunoaște, vă putem da plicul. 

Nea Nelu, deși nu ne văzusem niciodată în viața asta: Da, îl știu. 

Nea Nelu se uită pe adresa plicului și cu un zâmbet și o mișcare ageră de ochi, îmi zice: Întotdeauna mă latră cățelul ăla al dvs. 

Bineînțeles că în spate se făcuse deja o coadă de încă 6-7 oameni care așteptau cu teama interacțiunea cu Doamna 2. Mi-am cerut scuze politicos, dar triumfator, fluturând scrisoarea de la ANAF, inmănată de Nea Nelu (îi mulțumesc pe această cale).

Uimitor cum unii oameni nu-și pun problema de valoarea adăugată pe care o aduc în societate, cum procesele (învechite, încălcite, greoaie) nu sunt puse la îndoială (challenged cum ar spune corporatiștii), cum în anul 2023 stăm pe hărtie, pix și ștampilă fără să ne găndim la cum putem face o viață mai bună celor din jurul nostru. Cei din jurul nostru care întămplător ne plătesc salariile.

PS – nu am văzut un PC, laptop, tableta la Oficiul Poștal. Totul e pe hărtie, multe hărtii, toate legate cu sfoară pentru a alcătui un dosar. Ăsta e dosarul cu sfoară, nu cu șină. Welcome to the past!

PPS: Tensiunea arterială a revenit la normal după ce am povestit asta unor prieteni și am pus-o pe hârtie…scuze, adică online aici pe blog 🙂

I consider myself a moderately successful person. I’ve got my family with my beautiful and brilliant daughter, I’ve got my hobbies and I’ve done something professionally that I am proud of.

And I’m not comparing myself with other people. I am comparing myself with the person starting from a poor family and from a poor small town.

I was born an introvert. I am still an introvert but a self-educated extrovert. You don’t see me initiating dialogues unless a person strikes me as an exceptional person, intriguing me and lighting up the interest of knowing them.

Below some tips I personally learnt the hard way as an exceptional introvert.

Embrace the way you are

Introversion isn’t a flaw; it’s a distinctive characteristic. Embrace it. Understand that your preference for solitude isn’t a sign of weakness but a source of strength. Introverts tend to be great listeners, observant, and highly self-aware, qualities that can be harnessed to excel in personal and professional endeavors.

It took me years to understand I am not an extrovert, it took me years to understand I have to play my strengths and work with my weaknesses. Every failure put me back to my box, but introspecting and learning I made my box larger and larger each day.

Cultivate deep (not necessarily many) connections

Quality over quantity—this rings especially true for introverts. Building a few strong, meaningful relationships can be more impactful than having an extensive social circle. Invest time and energy in cultivating deep connections with individuals who share your values and interests. These connections can provide invaluable support and opportunities.

I personally find it too tiring to maintain too many quality relationships at the same time. If it’s quality then it needs to be less quantity so that I have time for myself, my family, my hobbies, my inner energy generating engine.

Use your strengths

Introverts often excel in environments that allow for introspection and deep focus. Leverage these strengths by choosing careers or projects that align with your abilities. Fields like writing, research, programming, or creative arts can be particularly fulfilling for introverts, allowing them to showcase their skills and excel.

I successfully (I believe) I have done that at the dawn of my career. I was an avid reader, a decent programmer and very focused on music (listening and creating). But with experience and age, I started to discover people, different people, different personalities intriguing me to find out more about them. And slowly I opened myself to listening more, interacting more and talking more (though initially it hurt).

Develop communication skills

While introverts may not always be the loudest voice in the room, effective communication is a vital skill. Practice articulating your thoughts clearly and assertively. Engage in activities like public speaking clubs or workshops to improve your communication abilities. Remember, effective communication isn’t about being the loudest, but about being impactful.

I know it’s difficult. Been there, done that, it’s painful. My first speeches in front of my teams were horrendous. But I learnt by practicing (sometimes in front of a mirror), trying different audiences, different styles and preparing, preparing, preparing. A lot of effort and sometimes feeling low, but eventually it pays off. Never give up!

Embrace solo pursuits

Embrace the beauty of solo pursuits. Whether it’s reading, painting, hiking, or any other activity that brings you joy, embrace it fully. These solitary activities not only recharge your energy but also foster personal growth and creativity.

I like to spend time with myself, introspecting, playing piano, listening to music or just walking in the park side by side my doggo. But I also love to be surrounded by people, telling each other stories and sometimes even be the fire-starter of a party.

Continuous learning and growth

Commit to a journey of continuous learning and personal growth. Embrace new challenges and opportunities that push you out of your comfort zone. Each new experience, no matter how small, contributes to your personal development.

Take care of yourself

Self-care isn’t selfish—it’s essential. Prioritize your well-being by carving out time for self-care activities. Whether it’s meditation, exercise, or simply enjoying solitude, nurturing your mental and physical health is crucial for success.

Hope this helps. They helped me for sure!